Mi-am strans viata intre palmele existentei, suvenir al fericirii unei lumi care trebuia sa isi aminteasca cum a vrut Dumnezeu sa fie la inceput. Mi-am strans timpul in asteptare perpetua si am rugat clepsidra nerabdarii sa se scurga lin, ca sa ma pot cunoste, eu, muritorul acestui pamant zamislit intr-un univers unde nimeni si nimic nu ma poate vedea...doar ceea ce e in mine se poate asterne ca un ecou in astralele-mi dorinte. Daca voi gandi pozitiv, atunci voi atrage energiile pozitive. Daca nu voi inceta sa sper, atunci sperantele nu se vor termina niciodata. Daca iubesc mereu si mereu, orice incercare mai grea o voi trece cu succes, cu mai multa usurinta. Daca ma vad pe mine in mine si din mine, atunci voi sti si in cele din urma voi intelege ca undeva, candva, atunci cand am deschis prima oara ochii, si pe mine poate ca m-a tinut cineva cu dragoste intre aceleasi palme...si atunci...de ce sa nu fiu fericit(a)?
O putere minune mi-a daruit ceea ce sunt. Asa ca, de ce nu as strange si viata la fel?
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu