Ultimul vals al vieții

Ruinele ultimelor gânduri,
stau incă stavilă,
între dorință și rânduri.
Crește firul de iarbă printre ele,
crește dorul care te cheamă,
crește frigul din sufletul meu,
și mi-e greu.
Dar nu lua seamă...
Cât încălzești cu inima ta,
topind gheața așteptărilor.

Sunt viață din viață,
banală povață,
am speriat moartea cu dragostea mea.
A fugit necuprinsul tristeții,
departe în necunoscut.
M-am transformat în tine și-al tau.
M-am privit și am învățat să te-ascult.
Și te întreb din rătăciri,
Cum poți fără să vezi,
fără să fii aici,
iubi atât de mult?

Nu îți așterne privirea,
decât peste lacrima din podul palmei mele.
E a ta.
Ia-o și ascunde-o în inimă.
Ca să plângă de fericire.
Eu am să plec...
Departe de orice vis neîmplinit,
doar cu numele tău,
în gând și speranță nerostit.

Îmbrățișări?
Saruturi?
Dor necuprins din ce n-am avut,
în dansul nostru,
din alt început.

Vezi, nici măcar versuri
nu mai știu,
să scriu,
s-a făcut dintr-o dată pustiu.
Măcar umblă cu tot ce e-n tine,
poartă-ți pașii spre nopți,
și spre clipe,
ferice și veșnic senine.

Ascunde-ți frumusețea
de răutăți trecătoare,
alunga-ți tristețea în depărtări,
cât dragostea mea, nemuritoare,
există în ceasul neputinței
care nici măcar ea
nu mă mai doare.

Ți-aș dărui o floare.
Dar tot nu ar avea farmecul tău.
Ți-aș dărui simplitatea clipei eterne,
cât timpul stă-n loc,
și o cerne.

Știi, în următoarele clipe
ale nopții albastre,
și-apoi ale dimineții,
aș vrea să mor frumos,
să știu că ești femeia împlinirii,
talisman neoprit al tinereții,
fără de seamăn,
în neperechea neîntâlnirii noastre.

Oh, ce muzică se aude aici...
Mă-mbăt cu dorul de tine,
nu mă trezi...
ridică-te din tine odată,
cum n-ai îndrăznit niciodată,
și până să devin țărâna unui alt timp,
în fără de nume anotimp,
hai să dăm la o parte ce n-am avut,
într-un târziu,
ca să aducem în noi
fără de veste,
în ultima nemuritoare poveste...
Dă-mi mâna și lasă-te cuprinsă
în ultima mea dorință,
de atâta vreme nestinsă,
stinge luminile nefericirilor tale,
calcă pe covorul de petale,
sau mai bine,
să alungăm zidul ceții,
din noi doi,
haide, măcar acum dansează cu mine,
în ultimul vals al vieții.


autor poem Adi Melicovici
created by 26.11.2011