Intoarcerea inimii de inger...

Gândurile zboară...ca şi îngerii...pe care ni-i dorim toţi aproape, în nopţi de adâncă visare şi mai ales revărsare a sufletului nostru către fiinţa iubită. O simt ca pe un fulg de viaţă rătăcind în căutarea împlinirii...resemnată ca o inimă ce freamătă la ceas de seară şi de cuget cald...aşa cum e ea...în deplinătatea frumuseţii sale neasemuite...pe care o respir...pe care o sorb...în fiecare clipă...în fiecare secundă...în fiecare răsărit de soare sau de lună frumos zâmbitoare către viaţa pe care mi-a redat-o prin ea însăşi.E timpul unei iubiri fără de sfârşit, aşa cum poveştile pe care ni le dorim de-a lungul existenţei noastre le-am asculta odată cu lacrima de fericire pentru că ştim...aici...uneori...ca şi pentru mine acum...există o neasemuită INIMĂ DE ÎNGER.Toate speranţele din sufletul meu se îndreaptă către Ea, îngerul pământean, vibrând a infinit până dincolo de limita iubirii absolute. Este floarea ce tresare mereu, răsărind ca o lume a dragostei, mereu şi necontenit...Ascult vibraţia universului şi el îmi spune că se învârte o dată cu mine...Tânjesc după fericirea ei...aceeaşi fericire care de acum e şi a mea...E clipa opririi celui mai lung amurg...Timpul mi-a devenit prieten pentru că i-am şoptit să stea în loc şi el mi-a privit chipul întrebându-mă: " De ce râzi?"..." nu râd...plâng"..." de ce plângi?"..." nu plâng...iubesc"..." de ce iubeşti?"..." prea multe întrebări, măi Timpule, mai bine stai şi ascultă-mi sufletul...Iar dacă cineva m-ar opri din dragostea mea, i-as spune că nu mai pot privi înapoi...Uneori, plângem şi râdem pentru ceea ce simţim...şi ne bucurăm...ca nişte copii ai trăirilor fără de margini...aşa cum e şi eternitatea...Bolta cereasca se sprijină de tot ce e în mine...au fugit norii tristeţii şi au sosit razele bucuriei...Enunţul poeziei din noi se scrie acum cu lacrimi de dor şi de continuă aşteptare...S-ar spune că mă ascultă înfrigurat o lume dăruită de Ea, în cea mai frumoasă tăcere şi cea mai lungă noapte a nopţilor...Cum să mă pot desprinde din visarea adâncă când ea însăşi e visul meu drag? Cum să mă despart de speranţă când ea însăşi e speranţa? Cum să mă despart de iubire când ea însăşi este iubire? Cum să mă despart de versurile mele când ea însăşi e poezia dragostei? Cum să deschid ochii când ea mi i-a deschis şi mi-a şoptit aievea, fără să rostească un singur cuvânt: " vreau să uit suferinţa. Vreau să fiu pasărea măiastră în zborul său către fericire. Vreau....dar mai înainte de toate, tu nu uita că acum, plâng şi râd o dată cu tine pentru că ştii, înainte de toate, eu sunt o INIMĂ DE ÎNGER!!