COLT DE CER

M-AI INVATAT

2012-01-28T02:31:00.000-08:00

Privind către colţul meu de lume, te-am ascultat în gânduri şi negânduri, rostind în dorinţele mele povestea eternă a îmbrăţişărilor noastre. Şi a fost prima noapte, apoi alta şi alta până când da, ai venit în braţele mele ca un balsam de viaţă şi trăire în cea mai dornică inimă să te aibă şi mai ales, să te cunoască. Când am privit în ochii tăi ştiam că mă voi rătăci într-un nou dor de mine şi de tine, de noi. Te-am aşezat icoană înaintea paşilor căutărilor mele şi tu ai lăcrimat odată cu mine în primele şi cele mai fierbinţi clipe. Nu ştiu dacă de fericire sau de uitare dar ceea ce ştiu, este că şi acum, încă te ţin cu braţul speranţelor mele, acolo unde tu ţi-ai lipit obrajii reci şi totuşi umezi de sărutări şi poate îndelungă aşteptare. Ţi-am sorbit speranţele şi le-am unit amandoi pentru zilele şi poate anii care vor veni. Într-un târziu, am înţeles că dintotdeauna am fost lângă tine, fără să te ştiu ori să te cunosc. Darul vieţii eşti tu şi ai sosit în sufletul meu ca o perpetuă sărbătoare.

Poate că fericirea este relativă ca adevărul. Poate că din cotidian putem respinge sentimente netrăite sau măcar ne speriem de ele, chiar şi în treacăt, pentru că unii dintre noi uităm să mai credem cât şi mai ales cum putem fi iubiţi. Între aceste rânduri este AICI iar acolo, se află AŞTEPTAREA. Mă gândeam, care ar mai fi sensul simţămintelor noastre fără speranţă şi aşteptare? Alteori, iubim fără să ştim că deja facem acest lucru şi în alte momente ale rostirilor noastre devenim uşor bulversaţi. Ne sperie ce nu am trăit niciodată. Dar ne bucură neprevăzutul. Aşa cum şi pe mine m-a bucurat chipul drag, spre care filmul fiecărei zile se îndreaptă ca un actor grăbit să te ştie, să te înţeleagă şi mai ales să te aştepte.

Ce ar fi să nu mai căutăm răspunsuri? Ce ar fi să trăim simplitatea şi tocmai de aceea măreţia întrebărilor pe care numai o inimă care bate pentru cineva şi le poate adresa? Ce ar fi să fim NOI fără teamă şi să ne bucurăm de frumuseţea unei vieţi, aşa cum e ea, cu bune şi rele?
Eu ştiu că timpul a pierdut deseori bătălia cu iubirea. Eu ştiu că tu eşti roua din inimă şi regăsirea cu frumuseţea din tot ce eşti. Eu ştiu că eşti totul din ce n-am avut şi farmecul unei vieţi în doi şi dacă m-ar întreba cineva de ce nu voi spune mai mult acum, i-aş răspunde că nu am dreptul să iubesc nici eu pe nimeni şi nici alţii dacă nu încercăm să fim cumva şi oglinda celuilalt. Şi dacă toţi am înţelege toate acestea atunci ar trebui să rostim fiinţei iubite:M-AI ÎNVĂŢAT!

Decembrie in suflet

2011-12-28T03:07:00.001-08:00

Chemarea ta e sufletul
călător după tine,
frumoasă eşti tu femeie-Rai,
ce-mi tot apari în vis,
ca un gând frumos,
dar pana azi interzis...
Mai stai...

Şi ninge cu fulgii tristeţii,
deşi nu aşa i-am dorit,
în amintiri mereu răsărit,
şi anii frumoşi,
ai tinereţii.Dar plâng fericit de speranţă,
Mi-e dor de ce n-am avut,
Rătăcesc după lacrimi-suspin,
prin totuşi frumosu-mi trecut,
cu tine de-acum
in alt viitor renascut.

Culeg ce găsesc şi sorb iar,
Clipe uitate, când îmbrăţişaţi,
Aruncam atingeri fierbinţi,
Prin mii de dorinţi,
În jarul din inima noastră.
Mai stai o secundă doar,
Să retrăim sărutul zăpezii,
Rostogoliţi în omăt aşternut,
Rătăcit şi pierdut.

Trec anii grăbiţi ca şi noi,
Dar ştii,
în lupta noastră cu timpul,
om retrăi, anotimpul,
atât de alb şi-ngheţat,
cu alte visuri, aievea,
sau ce într-un alt destin,
ca la un semn al iubirii,
se-ntoarce şi ne e dat.

Ţi-e frig? Hai la mine de-acum,
să te-ncălzesc cu ce sunt,
uite, e decembrie in suflet,
din nou,
şi ninge cu fulgii de lacrimi
ale fericirii,
peste noi,
şi peste întregul pământ.

Autor versuri: Adrian Melicovici.
Drepturile apartin exclusiv autorului si Editurii Bibliotheca fiind inregistrate conform legilor in vigoare.

Cand fulgii s-au topit din lacrimi de gheata

2011-12-25T11:20:00.000-08:00

Într-o zi, şi-a luat sufletul cu ea şi a plecat departe, peste mări de-mplinire şi ţări străine vieţii sale. A strâns din mâini cu putere, şi-a încleştat toate cuvintele şi mai apoi, a privit Sus, către Dumnezeul nostru, al tuturor. Nu ştia ce va fi şi mai ales cum va fi. Ştia doar ce a fost şi astăzi, ce nu mai este. A îndurat umilinţele străinătăţii, rezemându-se mereu şi mereu, ca o luptătoare aprigă de speranţa perpetuă. A suferit şi s-a împlinit, alternând câte un senin de viaţă cu furtunile propriei sale existenţe. Cel mai frumos sentiment uman, Dragostea, nu a rămas niciodată definitiv într-o viaţă plină de răscruci de drumuri, închizătoare mai mereu şi deschizătoare de câte ori a continuat să creadă în ea.

Această poveste mai sus amintită, se poate scrie în multe vieţi, ale unor oameni de pe tot pământul. Căci fericirea întotdeauna e relativă. Greu de atins, precum absolutul sau imposibilă ca perfecţiunea. Desenăm fiecare drumul nostru, din prezent şi până către viitorul pe care paradoxal, ni-l dorim apropiat şi îndepărtat în acelaşi timp. Apropiat ca să se întâmple mai repede ceea ce ne dorim şi îndepărtat ca să se întârzie cât mai mult zilele când ştim că povara vârstei nu ne ocoleşte pe niciunul, niciodată. Bătălia cu timpul ne ţine în viaţă. Şi ciudat, uneori el chiar ne dă impresia, minţindu-ne frumos, că a rămas pe loc. Sau cine ştie, poate că nu minte...

Se aude un glas aproape de inima mea, aici, ascuns până azi vouă dar mai ales sufletului meu. Este glasul chemării, rostit ca o lege nescrisă a iubirii. Unii, ce vor să pară mai deştepţi sau chiar duri, numesc această stare patetism. Dar până şi ei au simţit şi au dorit şi încă îşi mai doresc, măcar în visele lor, ale noastre, Tinereţe Fără Bătrâneţe şi Viaţă Fără de Moarte. Fără să ne dăm seama, în naivitatea noastră, reală uneori, alteori nevinovată, altădată doar mimată, prin frumuseţile ascunse în adâncul inimii noastre rămânem astfel, mereu, tineri şi frumoşi.

Ninge cu lacrimi. Nu e durere...nu e suferinţă...e bucurie. E acea bucurie pe care cineva, ascuns chiar sub nasul tău, nu te-ai priceput să-l cunoşti mai demult. Este chipul care în viaţa fiecăruia, înseamnă cineva drag, înseamnă familie, înseamnă că nu ai fost de fapt niciodată singur, chiar dacă acea fiinţă nu s-a aflat lângă tine până acum. Sau dacă s-a aflat, nu ai ştiut să o vezi,să o cunoşti,să o înţelegi sau pur şi simplu nu ţi-a scos-o soarta în cale...
Mie mi s-au deschis cerurile de mai mult timp. Doar inima a rămas închisă într-un castel bastilian aievea, în frigul aşteptării şi al timpului pierdut. Ciudat...
Castelul nu a existat niciodată...gheaţa s-a topit, iar lacrimile s-au conturat în zâmbetul bucuriei ca un carpe "diem mult" aşteptat...şi da, fata care a plecat acum 12 ani departe de noianul său de amintiri, de-a gata, lângă familie şi prieteni, a întâlnit pe drumul încercărilor sale simplitatea unui neprevăzut etern. În această zi a nins aici, între aceste cuvinte.În aceste zile, trebuie să ningă în sufletele voastre, cu noi speranţe, cu noi bucurii, cu noi şi noi împliniri.
Totul este exact cum mi-am dorit. Până şi chipul ei, până şi dorinţele, până şi lacrimile fostelor suferinţe şi noii bucurii şi-au dat mâna din fulgii care continuă să cadă, de acum topiţi, pentru mine şi pentru ea, din fostele lacrimi de gheaţă.

Autor text, ADI MELICOVICI
Drepturi rezervate autorului şi Editurii Bibliotheca

Unde esti? Unde?

2011-12-23T00:31:00.001-08:00

Unde eşti, suflet curat? De ce nu eşti aici şi mai ales acum?
Unde eşti, chip de soare să-ţi arăt cum plouă în inima mea? Unde eşti lumina a trăirilor? Nu ştii că până şi aici, dar mai ales aici, o lume întreagă îţi spune „ buna dimineaţa”, trezindu-se odată cu primele tale tresăriri de viaţă şi de dor? Unde eşti, să-ţi culeg lacrimile din ploaia tristeţii şi s-o înlocuiesc cu cea a speranţei? Unde eşti, nu ştii că aceeaşi lume de aici îţi urează în fiecare seară târzie „ noapte bună”? Unde eşti, nu vezi că fără tine plânge nesingurătatea? Unde eşti, suflet curat cu surâsul tău atât de drag mie? Unde eşti, nu vezi câte inimi te-aşteaptă să le scrii pe „peretele tău” şi să le arăţi muzica vieţii? Să le arăţi gândurile şi cugetările tale frumoase? Unde eşti, să treacă următoarele clipe cu nerăbdarea prietenilor tăi care mereu îţi dau “like” şi îţi întorc zâmbetul pe care-l dăruieşti cu atâta drag tuturor? Unde eşti, să-ţi spun următoarea poveste din Noaptea Sperantelor ? Unde eşti, să-ţi arăt că această noapte nu s-a sfârşit, ea continuă în milioane de inimi ale acestui pământ? Unde eşti, să păşim împreună spre frumosul din nicăieri, departe de lumea de azi şi aproape de viaţă?

Unde eşti, de ce nu ai fost pana azi aici, să-ţi spun şi eu la rându-mi bună dimineaţa şi apoi să-ţi aşez farmecul în cel mai tainic buzunar al gândurilor mele? Unde eşti, să cântăm împreună refrenul destinului neştiut? Unde eşti, să-ţi pot desena fericirea ca pe un dor etern şi împlinit? Unde eşti, unde? Unde eşti, să vezi câte chipuri şi suflete îngână nerăbdarea şi te aşteaptă în fiecare secundă, în fiecare minut, în fiecare oră, de fapt, în toate clipele? Unde eşti, să vezi câţi te sărută pe obrazul bucuriei, unde eşti, să vezi ploaia de stele a neprevăzutului? Unde eşti, stea căzătoare? Îngerul meu plecat sus, foarte sus, tocmai mi-a spus că meriţi. Dragoste. Iubire. Respect. Împlinire. M-a certat el un pic dar la sfârşit, înainte să dispară definitiv, mi-a mai zis că mai am nevoie de un înger, de astă dată pământean. Fii îngerul nostru, al celor care te iubim şi suntem aproape de sufletul tău şi întoarce-te…
Nu te-ai întors?
Atunci, măcar spune, UNDE EŞTI????

“- Nu mai striga aşa…sunt AICI şi ACOLO! Mereu am fost. Mă vezi? Era SPERANŢA, într-adevar.”

autor material Adi Melicovici

NIMENI NU STIE...

2011-12-17T19:25:00.000-08:00

Nimeni nu ştie ce se ascunde dincolo de un chip zâmbitor sau dimpotrivă, împietrit. Nimeni nu ştie ce lacrimi se preling de acolo, dinăuntrul fiinţei tale, că-s de bucurie, că-s de fericire…nu contează…important e că ai lacrimi. Important e că ştii să plângi. Important e că ştii când să râzi. Important e tot ce pleacă din sufletul tău OMULE şi nu fi trist: întotdeauna Dumnezeu se întoarce la tine şi îţi face cu ochiul. Nimeni nu îţi ştie suferinţa şi nimeni nu are cum să ţi-o înţeleagă cu adevărat. Uneori e alături de tine pentru că într-adevăr ţi-e prieten, alteori e alături de tine pentru că are interes să îţi fie prieten. Nimeni nu se bucură pentru clipele tale frumoase aşa cum ţi-ai dori. De aceea e mai bine să le împarţi cu cine nimeni nu ştie pentru că tot un alt nimeni te va invidia pentru iubirea care îţi este dăruită şi cine ştie, din păcate, într-o zi vor apărea cuvintele provocatoare, bârfa, ranchiuna. Adică cine eşti tu să fii atât de frumos recitat, curtat, iubit şi alţii nu?
Nimeni nu ştie că tu nu vrei de la viaţă decât simplitatea existenţei în tot farmecul ei, nimeni nu ştie că ţie îţi trebuie atât de puţin ca să fii fericit, nimeni nu ştie că tu vrei numai să fii iubit, acolo, de cineva pe care nimeni poate nu ar dori-o lângă tine. Nimeni nu ştie că ai aripi de înger în zborul tău către împlinire când cineva îţi duce lipsa, când cineva chiar îţi poartă de grijă, când cineva te întreabă cel mai simplu lucru din lume: „ hei, ce mai faci?” Nimeni nu ştie că tu vrei mai mult, şi mai mult, tot mai mult, ca să arăţi ce poţi şi cât poţi şi doar un suflet curat îţi va citi inima, ambiţia, ba chiar şi concluzia că până la urmă, eşti ok. Nimeni nu ştie că ai pretenţii de la tine doar ca să poţi dărui o fericire în doi. Nimeni nu ştie că vei reuşi pentru că ai încredere în tine, în ceea ce ştii chiar tu că poţi face. Nimeni nu ştie că tu ai uneori prieteni pentru ceea ce poţi şi alteori ai alţi prieteni doar pentru ceea ce poţi face numai pentru ei. Nimeni nu ştie că exişti, decât dacă-i provoci. Când vei izbuti, nimeni nu te va observa prea curând. Când vei greşi, o lume întreagă va fi cu ochii pe tine.
Nimeni nu ştie că poate adormi nopţile târziu în zbuciumuri fără sfârşit şi alteori adormi la fel de târziu din grija pentru fiinţa pe care fiecare nimeni o ştie, dar niciodată nu o va cunoaşte ca tine.
Nimeni nu este perfect. Dar orice nimeni are impresia că este perfect. Nimeni nu ştie că sinceritatea sufletului tău este chemată de puritatea altui suflet. Nimeni nu ştie când se vor uni aceste suflete într-unul singur. Dar nimeni nu ştie nici că ele se vor uni, într-o bună zi.
Nimeni nu ştie atât de multe lucruri despre tine încât să-şi permită să vorbească despre tine în lipsa ta. Nimeni nu ştie că matematica nu are nicio legătură cu socotelile inimii tale dar nimeni nu ştie că ai raţiunea ta proprie fiindcă nimeni nu ştie cât te lupţi ca să arăţi cum ştii să iubeşti. Nimeni nu ştie, nici măcar tu, că nu aştepţi nimic din partea nimănui. Nimeni nu ştie că totuşi…ai fi atât de fericit să primeşti ceea ce nimeni nu a crezut vreodată…
Nimeni nu ştie că ai scris toate astea pentru toţi care au citit. Dar nimeni nu ştie că cineva ar putea citi mult mai atent. Şi nimeni nu ştie că doar acel cineva va fi prieten cu toată lumea însă nu va uita niciodată să fie mai întâi cel mai bun prieten al lui înainte de toate. Şi în sfârşit, nimeni nu ştie că totul poate fi realizat în viaţă, că nimic nu-i prea târziu, că dacă ţi-ai pus în cap să faci un lucru, când te vei răzgândi vei pierde.

Intoarcerea inimii de inger...

2011-12-10T04:06:00.000-08:00

Gândurile zboară...ca şi îngerii...pe care ni-i dorim toţi aproape, în nopţi de adâncă visare şi mai ales revărsare a sufletului nostru către fiinţa iubită. O simt ca pe un fulg de viaţă rătăcind în căutarea împlinirii...resemnată ca o inimă ce freamătă la ceas de seară şi de cuget cald...aşa cum e ea...în deplinătatea frumuseţii sale neasemuite...pe care o respir...pe care o sorb...în fiecare clipă...în fiecare secundă...în fiecare răsărit de soare sau de lună frumos zâmbitoare către viaţa pe care mi-a redat-o prin ea însăşi.E timpul unei iubiri fără de sfârşit, aşa cum poveştile pe care ni le dorim de-a lungul existenţei noastre le-am asculta odată cu lacrima de fericire pentru că ştim...aici...uneori...ca şi pentru mine acum...există o neasemuită INIMĂ DE ÎNGER.Toate speranţele din sufletul meu se îndreaptă către Ea, îngerul pământean, vibrând a infinit până dincolo de limita iubirii absolute. Este floarea ce tresare mereu, răsărind ca o lume a dragostei, mereu şi necontenit...Ascult vibraţia universului şi el îmi spune că se învârte o dată cu mine...Tânjesc după fericirea ei...aceeaşi fericire care de acum e şi a mea...E clipa opririi celui mai lung amurg...Timpul mi-a devenit prieten pentru că i-am şoptit să stea în loc şi el mi-a privit chipul întrebându-mă: " De ce râzi?"..." nu râd...plâng"..." de ce plângi?"..." nu plâng...iubesc"..." de ce iubeşti?"..." prea multe întrebări, măi Timpule, mai bine stai şi ascultă-mi sufletul...Iar dacă cineva m-ar opri din dragostea mea, i-as spune că nu mai pot privi înapoi...Uneori, plângem şi râdem pentru ceea ce simţim...şi ne bucurăm...ca nişte copii ai trăirilor fără de margini...aşa cum e şi eternitatea...Bolta cereasca se sprijină de tot ce e în mine...au fugit norii tristeţii şi au sosit razele bucuriei...Enunţul poeziei din noi se scrie acum cu lacrimi de dor şi de continuă aşteptare...S-ar spune că mă ascultă înfrigurat o lume dăruită de Ea, în cea mai frumoasă tăcere şi cea mai lungă noapte a nopţilor...Cum să mă pot desprinde din visarea adâncă când ea însăşi e visul meu drag? Cum să mă despart de speranţă când ea însăşi e speranţa? Cum să mă despart de iubire când ea însăşi este iubire? Cum să mă despart de versurile mele când ea însăşi e poezia dragostei? Cum să deschid ochii când ea mi i-a deschis şi mi-a şoptit aievea, fără să rostească un singur cuvânt: " vreau să uit suferinţa. Vreau să fiu pasărea măiastră în zborul său către fericire. Vreau....dar mai înainte de toate, tu nu uita că acum, plâng şi râd o dată cu tine pentru că ştii, înainte de toate, eu sunt o INIMĂ DE ÎNGER!!

Colt de Cer spune NU violentei

2011-11-26T10:38:00.000-08:00

Crezi că ești mai bărbat dacă lovești o femeie? Aiurea...atunci nu exiști ca om.

Ultimul vals al vieții

2011-11-26T10:03:00.000-08:00

Ruinele ultimelor gânduri,
stau incă stavilă,
între dorință și rânduri.
Crește firul de iarbă printre ele,
crește dorul care te cheamă,
crește frigul din sufletul meu,
și mi-e greu.
Dar nu lua seamă...
Cât încălzești cu inima ta,
topind gheața așteptărilor.

Sunt viață din viață,
banală povață,
am speriat moartea cu dragostea mea.
A fugit necuprinsul tristeții,
departe în necunoscut.
M-am transformat în tine și-al tau.
M-am privit și am învățat să te-ascult.
Și te întreb din rătăciri,
Cum poți fără să vezi,
fără să fii aici,
iubi atât de mult?

Nu îți așterne privirea,
decât peste lacrima din podul palmei mele.
E a ta.
Ia-o și ascunde-o în inimă.
Ca să plângă de fericire.
Eu am să plec...
Departe de orice vis neîmplinit,
doar cu numele tău,
în gând și speranță nerostit.

Îmbrățișări?
Saruturi?
Dor necuprins din ce n-am avut,
în dansul nostru,
din alt început.

Vezi, nici măcar versuri
nu mai știu,
să scriu,
s-a făcut dintr-o dată pustiu.
Măcar umblă cu tot ce e-n tine,
poartă-ți pașii spre nopți,
și spre clipe,
ferice și veșnic senine.

Ascunde-ți frumusețea
de răutăți trecătoare,
alunga-ți tristețea în depărtări,
cât dragostea mea, nemuritoare,
există în ceasul neputinței
care nici măcar ea
nu mă mai doare.

Ți-aș dărui o floare.
Dar tot nu ar avea farmecul tău.
Ți-aș dărui simplitatea clipei eterne,
cât timpul stă-n loc,
și o cerne.

Știi, în următoarele clipe
ale nopții albastre,
și-apoi ale dimineții,
aș vrea să mor frumos,
să știu că ești femeia împlinirii,
talisman neoprit al tinereții,
fără de seamăn,
în neperechea neîntâlnirii noastre.

Oh, ce muzică se aude aici...
Mă-mbăt cu dorul de tine,
nu mă trezi...
ridică-te din tine odată,
cum n-ai îndrăznit niciodată,
și până să devin țărâna unui alt timp,
în fără de nume anotimp,
hai să dăm la o parte ce n-am avut,
într-un târziu,
ca să aducem în noi
fără de veste,
în ultima nemuritoare poveste...
Dă-mi mâna și lasă-te cuprinsă
în ultima mea dorință,
de atâta vreme nestinsă,
stinge luminile nefericirilor tale,
calcă pe covorul de petale,
sau mai bine,
să alungăm zidul ceții,
din noi doi,
haide, măcar acum dansează cu mine,
în ultimul vals al vieții.

autor poem Adi Melicovici
created by 26.11.2011

Mi-am strans viata intre palmele existentei

2011-11-26T00:35:00.000-08:00

Mi-am strans viata intre palmele existentei, suvenir al fericirii unei lumi care trebuia sa isi aminteasca cum a vrut Dumnezeu sa fie la inceput. Mi-am strans timpul in asteptare perpetua si am rugat clepsidra nerabdarii sa se scurga lin, ca sa ma pot cunoste, eu, muritorul acestui pamant zamislit intr-un univers unde nimeni si nimic nu ma poate vedea...doar ceea ce e in mine se poate asterne ca un ecou in astralele-mi dorinte. Daca voi gandi pozitiv, atunci voi atrage energiile pozitive. Daca nu voi inceta sa sper, atunci sperantele nu se vor termina niciodata. Daca iubesc mereu si mereu, orice incercare mai grea o voi trece cu succes, cu mai multa usurinta. Daca ma vad pe mine in mine si din mine, atunci voi sti si in cele din urma voi intelege ca undeva, candva, atunci cand am deschis prima oara ochii, si pe mine poate ca m-a tinut cineva cu dragoste intre aceleasi palme...si atunci...de ce sa nu fiu fericit(a)?
O putere minune mi-a daruit ceea ce sunt. Asa ca, de ce nu as strange si viata la fel?

Colt de Cer spune NU etnobotanicelor

2011-11-26T00:24:00.000-08:00

Magazinele de vise si orice tip de drog creeaza dependenta de iluzii. Distruge sanatatea si iti ofera doar o falsa fericire, nici macar temporara. De fapt, un iad pe care nu il vei descoperi niciodata in coltul de cer pe care ti-l doresti.